Stăteam de vorbă, acum de Sărbători, cu niște prieteni, români din străinătate, veniți să-și petreacă vacanța în țară. Adică niște diasporeni, cum li se mai spune. Niște oameni plecați peste mări și țări în căutarea, nu neapărat a unei surse de bani, că și banii contează, dar a unui viitor, cu siguranță. A unui viitor pentru ei și mai ales pentru copiii lor. Unul dintre ei îmi spunea că nici în Austria, acolo unde lucrează, atât el, cât și soția sa, nu stau câinii cu colacii în coadă și nici veniturile nu sunt extraordinare, dacă le raportăm la prețuri. Dar sunt infinit mai multe oportunități ca în România. Se aude domnilor guvernanți, care vă lăudați că majorați salariile minime și faceți să apară locurile de muncă ca ciupercile după ploaie? Or fi locuri de muncă cu duiumul și la noi în țară, dar majoritatea plătite cu acel salariu minim, care mai crește din când în când, spre disperarea oamenilor de afaceri din mediul privat, dar care sub nicio formă nu înseamnă o oportunitate pentru aproape nimeni. Poate pentru cei care nu au să pună pe masă nicio felie de pâine, dar pentru un om, pentru o familie care își dorește ceva mai mult, își dorește să își dea copilul la o școală, să își ia o mașină mai acătării, să își mobileze locuința, să își cumpere una, este pur și simplu o bătaie de joc. Aaa! Dacă ai norocul să fii IT-ist, medic și chiar asistentă sau să ai vreo altă specializare foarte căutată, sau dacă, și mai bine, ai norocul să ai vreum post pe la ASF sau vreo altă instituție de asta înființată parcă special pentru sinecuriști, se schimbă treburile. A nu se înțelege cumva că am ceva cu IT-iștii, medicii sau asistentele.

Un alt prieten, care avea nevoie de un document care trebuia să îi fie eliberat de o instituție a Statului Român spunea, după ce a tot fost pus pe drumuri și trimis de la Ana la Caiafa, că se simte respins de guvernul său. Și el îmi spunea că și prin Anglia, pe unde este acum, trebuie să muncești serios pentru a obține ceea ce îți dorești, dar acolo ești măcar respectat. Ca om și ca cetățean. Că funcționarii nu știu cum să te ajute, dacă ai vreo problemă de rezolvat, nu încearcă să-ți pună bețe-n roate și nici să scape de tine cât mai repede. Același prieten îmi spunea că, lui personal, nu i se pare că englezii ar fi mai reci ca noi, românii. Asta, în condițiile în care a văzut cum au intervenit trecătorii pentru a ajuta pe cineva căzut pe stradă, în timp ce în România a văzut cum trecătorii… treceau liniștiți mai departe, pe lângă cel sau cea care era pe jos.

Să fie oare o problemă de mentalitate? Să fie oare educația de vină? Să fie de vină cei peste 40 de ani de comunism? Să fie oare grija zilei de mâine mai apăsătoare pentru noi toți cei de aici, astfel încât nu ne mai gândim decât la noi înșine? Să fie de vină faptul că suntem mai egoiști decât alții când suntem la noi acasă? Să fie oare de vină flămânzii care ne conduc? Să fie oare toate acestea? Nu aș putea să spun.

Recomandările redacției