Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Actul normativ aprobat face parte din demersurilor de consolidare a capacităţii de asigurare cu resurse umane a structurilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Este avută în vedere formarea subofiţerilor având ca sursă de provenienţă inclusiv soldaţi şi gradaţi profesionişti care au absolvit studii liceale, nu doar cei care au absolvit studii postliceale sau superioare.
De asemenea, subofiţerii sanitari pot fi formaţi în învăţământul civil cu profil medical, atât în cel postliceal cât şi în cel superior. În acelaşi timp, dată fiind posibilitatea formării ofiţerilor în instituţii civile de învăţământ superior, se stabileşte regula potrivit căreia primul grad de ofiţer se acordă la absolvirea anului IV de studii, similar absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ, mai arată comunicatul de presă al Guvernului, potrivit News.ro.
Toţi studenţii şi elevii şcolarizaţi în instituţii civile de învăţământ pentru nevoi ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională încheie contracte cu instituţia militară, cu o durată iniţială de 8 ani, la fel ca cei admişi în instituţiile militare de învăţământ. Cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, în toate celelalte instituţii ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională se elimină limita de vârstă de 45 de ani până la care persoanele cu pregătire adecvată pot deveni cadre militare în activitate. Demersul legislativ are ca efect imediat reducerea semnificativă a deficitului de încadrare cu subofiţeri şi, implicit, creşterea capacităţii de reacţie a unităţilor militare la schimbările imprevizibile ale mediului de securitate, conchide sursa citată.
News.ro.