Liga Profesionistă de Fotbal a desfășurat astăzi tragerea la sorți pentru țintarul noului sezon de Superligă, iar UTA va juca în prima etapă în deplasare pe terenul nou-promovatei Oțelul Galați. Cele două formații s-au întâlnit ultima dată în sezonul 2007-2008 din Liga 1, când gălățenii au câștigat ambele partide, 2-1 pe teren propriu și 1-0 la Arad. Prima rundă din noul sezon se va desfășura în weekend-ul 14-16 iulie.
Primul meci pe teren propriu din noul sezon va fi împotriva lui CFR Cluj, așadar amicalul programat de cele două formații are mari șanse să fie anulat. Până în etapa a șaptea, „roș-albii” vor întâlni primele patru clasate din sezonul precedent: CFR, Farul, Universitatea Craiova și FCSB.
Programul UTA-ei în turul sezonului 2023-2024:
Etapa 1: Oţelul Galați – UTA
Etapa 2: UTA – CFR Cluj
Etapa 3: Hermannstadt – UTA
Etapa 4: UTA – Politehnica Iași
Etapa 5: Farul Constanța – UTA
Etapa 6: Universitatea Craiova – UTA
Etapa 7: UTA – FCSB
Etapa 8: Sepsi – UTA
Etapa 9: UTA – U Cluj
Etapa 10: Botoșani – UTA
Etapa 11: UTA – Voluntari
Etapa 12: Petrolul – UTA
Etapa 13: UTA – Rapid
Etapa 14: FCU Craiova – UTA
Etapa 15: UTA – Dinamo