Ovidiu Hațegan a revenit pe gazon în Superligă la începutul acestui an, după ce în sezonul trecut s-a aflat exclusiv în camera VAR. Arădeanul s-a recuperat după infarctul suferit în martie 2022, iar treptat revine și în circuitul internațional. Experimentatul „central” a condus meciul Lugano – Club Brugge 1-3 din grupele UEFA Europa Conference League, pe 26 octombrie, iar acum a fost delegat la partida Spania – Georgia, din ultima etapă a preliminariilor pentru EURO 2024.

Duelul de pe stadionul „Jose Zorilla” din Valladolid se va disputa duminică, 19 noiembrie, de la ora 21:45. „La Roja”, lider în Grupa A cu 18 puncte, e deja calificată la turneul final, dar încă poartă o luptă de la distanță cu Scoția (care are două puncte în minus) pentru ocuparea primului loc. De cealaltă parte, gruzinii sunt pe locul 4 în grupă, cu 8 puncte, și nu se mai pot califica direct la EURO, însă au un loc garantat la barajul din martie 2024.

Hațegan va fi asistat la cele două tușe de Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe, iar rezervă va fi Radu Petrescu. Ultimul meci inter-națiuni condus de „centralul” arădean a fost Austria – Israel 4-2, pe 12 noiembrie 2021, în cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din Qatar.

Recomandările redacției