Un pădurar din comuna Păuneşti, găsit inconştient în extravilanul localităţii, a ajuns la spital, după ce ar fi fost bătut de ciobanii de la o stână din localitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, conform  Agerpres.

„Astăzi, 30.05.2023, ora 16,42, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că în extravilanul comunei Păuneşti a fost găsit un bărbat, din aceeaşi localitate, în vârstă de 63 de ani, care prezenta urme de violenţă la nivelul capului. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă în stare de inconştienţă şi transportat la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a precizat IPJ Vrancea.

Principalii suspecți sunt audiaţi, fiind cercetaţi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

Starea pădurarului  ar fi destul de gravă, astfel că acesta a fost transferat de la Spitalul municipal Adjud la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Bacău.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, altercaţia dintre pădurar şi ciobani ar fi plecat de la faptul că pădurarul le-ar fi solicitat acestora să îşi lege câinii pe care aceştia îi aveau la stână.

De altfel, şi sătenii ar fi reclamat în mai multe rânduri către autorităţi faptul că ciobanii îşi ţin câinii liberi şi pun în pericol siguranţa oamenilor. „Stâna se află la circa şase kilometri de sat.

Cei doi ciobani au un număr mare de oi pe care le pasc pe terenul oamenilor din sat.

Populaţia e îmbătrânită şi nu mai coseşte nimeni, iar ei profită de această situaţie şi pasc oile pe terenurile oamenilor aflate în apropierea izlazului pe care l-au închiriat. Ei sunt iubitori de câini, au mai mulţi câini de rasă. Le-am mai transmis şi noi în mai multe rânduri să îşi lege câinii, a venit şi Poliţia Animalelor şi i-a amendat. Nu ştiu de la ce s-au luat, ce au avut cu pădurarul. Era un băiat foarte bun. Am auzit că pădurarul e în stare destul de gravă, înţeleg că ar fi fost transferat la un spital de neurochirurgie din alt judeţ”, a declarat primarul comunei Păuneşti, Gheorghe Popa. Pădurarul s-ar fi aflat în timpul serviciului, astfel că încadrarea faptei ar putea suferi modificări.

Sursa agerpres

 

 

Recomandările redacției