Portarul Costel Pantilimon a semnat miercuri cu Deportivo La Coruna, unde este împrumutat de clubul englez Watford, și a declarat că se simte pregătit să debuteze la noua sa echipă duminică, în următoarea etapă din La Liga, scrie site-ul clubului spaniol, la care mai este legitimat un fotbalist român, Florin Andone.
Costel Pantilimon a efectuat miercuri dimineață vizita medi­cală, a semnat contractul prin care este împrumutat în acest sezon la Deportivo, apoi a făcut cunoștință cu jucătorii și cu staff-ul tehnic. În aceeași zi, el se va antrena sub comanda lui Manu Sotelo, respon­sabil cu pregătirea portarilor.
În primele sale declarații pentru presa spaniolă, Pantilimon a spus că transferul său se dato­rează și lui Florin Andone: „Mi-a spus numai lucruri bune. E foarte fericit aici. Oameni mi­nunați, club minunat, un loc bun pentru fotbal”.
Pantilimon a afirmat că este gata să debuteze duminică în La Liga, în meciul de acasă împotriva lui Real Sociedad. „Sunt pregătit. Decizia o va lua antrenorul. Vreau mai întâi să-i cunosc pe jucătorii lui Depor”, a spus goalkeeperul. „Sunt nerăbdător să văd cum se joacă aici”, în campionatul Spaniei, a continuat internaționalul român.
„Sunt un tip liniștit. Am încredere în mine. Am venit aici ca să-mi arăt calitățile și să joc. (…) Respect pe toată lumea. Am venit să muncesc și să-mi câștig locul în echipă”, a declarat el.
Pantilimon, în vârstă de 30 de ani, este legitimat de șase ani la cluburi din Anglia, unde a fost de cele mai multe ori rezervă. În vara lui 2011 el a semnat cu Manchester City, după trei ani a devenit jucătorul lui Sunderland, iar de la începutul anului trecut este legitimat la Watford, unde goalkeeperul titular este brazilianul Heurelho Gomes.

Recomandările redacției