În primele zile ale lunii ianuarie, spațiile verzi ale orașului, acum albe, sunt foarte puțin populate.
La intrarea în parc din spatele primăriei, primele lucruri pe care le observi sunt bradul artificial verde ce strălucește sub lumina soarelui și globurile roșii atârnate de copaci, care au mărimea unei mingi de volei.
Câțiva pași mai departe, la statuia Crucii, stau abandonate ramurile unor ghirlande și globuri sparte, iar lângă scările ce duc pe mal, câțiva brazi albi, mici, încă în picioare și unul dărâmat, dezmembrat, întins pe jos. Toate acestea sunt rămase de la Târgul de Iarnă ce s-a desfășurat acolo până cu o săptămână în urmă.
Însă în Parcul Pensionarilor, sufletul acestuia este un grup de bărbați, strânși la două dintre mesele de șah amenajate în centrul parcului. Îmbrăcați corespunzător, cu geci groase și fesuri sau șepci pe cap, doi joacă, în timp ce ceilalți se uită. Majoritatea stă în picioare în jurul mesei, iar cei care au prins un loc bun, stau pe spătarele băncilor de lemn, acestea fiind ude.
„Eu, de douăzeci de ani vin aici! Șahul este un sport de antrenare al minții, este un antistress. ” , spune unul dintre jucători, în timp ce ceilalți dau din cap afirmativ.
„Acum nu e frig! Și când au fost -7 grade, tot am venit.” , a fost răspunsul aceluiași, când am intrebat dacă și iarna, pe frig vine să joace șah.
Acești vârstnici sunt totuși nemul­țumiți de locul în care se strâng și de parc în sine, plângându-se de zăpada și gheața de pe jos care ar trebui curățată. Un domn spune că s-ar fi putut pune pavaj din cauciuc în zona meselor de șah, ca în Parcul Copiilor.
Parcul Copiilor, pustiit
Dacă în Parcul Pensionarilor, ei fac atmosfera, la un minut distanță, în cel al copiilor este o liniște absolută.
Leagănele și toboganele colorate viu sunt acum goale. Nu se aud râsete sau ți­pete, singurul zgomot fiind vuietul vântului printre frunzele unora dintre copaci.
Liniștea acelui parc este duală, atât relaxantă cât și îngrijorătoare, la gândul că acei copii ce ar fi putut fi acolo să se bucure de zăpadă, probabil sunt în casă, la calculator, pierzând distracția cea mai frumoasă a iernii.
Urcând scările, pe mal vezi foarte rar câte un om care se plimbă, un cuplu ținându-se de mână.
Singurii trecători fideli au fost un grup de tineri sportivi ce alergau în mod ordonat, uitând de frigul de afară și chiar purtând pantaloni scurți pentru acel antrenament.
Podul Pietonal este necurățat, neaua începe să se topească iar pe jos s-a format o combinație de apă și zăpadă.
Dar de sus, de pe mal, privind panora­mic, te poți bucura de vederea frumoasă a parcului înzăpezit dar cu o pată de culoare dată de leagăne.
Peisajul în perspectivă este luminos și vesel, însă prea puțini arădeni se bucură de el.
Felicia-Livia Pădureț

Recomandările redacției