Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2023 la 21,873 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă de aceeaşi lună din 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, populaţia a fost de 12,239 milioane de persoane, în scădere faţă 1 iulie 2022 (-0,8%). În acelaşi timp, populaţia după domiciliu din mediul rural a fost de 9,634 milioane persoane, în creştere cu 0,3%, raportat la perioada de referinţă.Potrivit sursei citate, la 1 iulie a acestui an, populaţia feminină se situa la 11,2 milioane de persoane, în scădere cu peste 34.000 de persoane, de la an la an, timp în care populaţia masculină a fost de 10,673 milioane de persoane, cu peste 35.000 de persoane mai puţin.Datele INS arată că procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2022, prin creşterea cu 0,4 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi prin scăderea uşoară, cu 0,1 puncte procentuale, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Totodată, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,1 (la 1 iulie 2022) la 124,9 persoane vârstnice la o sută de persoane tinere (la 1 iulie 2023).Conform INS, în intervalul analizat, vârsta medie a populaţiei era de 42,4 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2022, iar vârsta mediană a fost de 43 ani, în creştere cu 0,4 ani. La începutul lunii iulie din anul curent, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,5%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,9%, iar la cele de sex feminin, de 8,2%.Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,5%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,9%) şi a celei de 10-14 ani (5%). (sursa:Agerpres)

Recomandările redacției