Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până pe 31 august și nu sunt înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor depune cererile în perioada 1-8 septembrie, după cum anunță Ministerul Educației. Inspectoratul școlar județean este cel care centralizează cererile. Listele finale ale copiilor înscriși la clasa pregătitoare, etapa a II-a, pentru anul școlar 2023-2024 au fost afișate în data de 10 iulie 2023.

Conform sursei citate, din data de 1 septembrie și până pe 8 septembrie sunt prevăzute următoarele:

 

centralizarea, de către inspectoratul școlar, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/ale reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ;

soluționarea cererilor;

soluționarea, de către inspectoratul școlar, a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului;

sursa edupedu.ro

Recomandările redacției