radioterapiePerspectivele sistemului medical arădean sunt din ce în ce mai bune. Aradul are şansa să devină un pol în zona de vest în domeniul oncologiei. În judeţul nostru ar putea fi înfiinţat un centru de radioterapie, construit şi dotat la standarde înalte. Până ca acest centru să funcţioneze însă, cifrele privind incidenţa de cazuri noi de cancer sunt dramatice. Aradul este pe primul loc în ţară, ca număr de cazuri noi de cancer, cu peste 1.200 pe an. Bolnavii de cancer apelează în prezent la centre din Cluj şi Bucureşti, un astfel de centru mai fiind în construcţie doar la Iaşi.
Un investitor din sectorul medical a ales Aradul pentru dechiderea unui centru de radioterapie. Pentru Consiliul Judeţean, realizarea centrului nu implică niciun cost, decât asigurarea spaţiului şi a utilităţilor. Reprezentanţii administraţiei judeţene spun că şi alte judeţe sunt în „întrecere“ în atragerea unui investitor care să fie dispus că deschidă un astfel de centru. Judeţul ar putea deveni un centru în zona de vest a ţării, pentru diagnosticarea şi tratamentul problemelor oncologice, întrucât, o unitate de acest gen nu mai funcţionează în vecinătate. Astfel, administraţia a făcut ieri deja primii paşi pentru această investiţie, în sensul aprobării unui studiu de oportunitate şi fezabilitate, în vederea realizării centrului. „Partea de radioterapie nu a fost acoperită la Arad până acum. Am primit însă o scrisoare prin care, un investitor îşi arată intenţia de a realiza la noi un astfel de centru. În ţară, se poate spune că este concurenţă la atragerea investitorilor pentru această latură a medicinei. După realizarea studiului de oportunitate vom trece la procedura concesionării unei suprafeţe de teren, pentru construcţia acestui centru. Vorbim de o investiţie de milioane de euro şi de dotări la standarde înalte“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Partener privat
Potrivit documentaţiei, investiţia se va face în cadrul Programului naţional pentru pacienţii cu cancer. „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad prezintă necesitatea construirii unui Centru de radio­- terapie pentru pacienţii oncologici, având în vedere faptul că judeţul Arad se situează pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor noi depistate de neoplazii şi faptul că spitalul nu dispune de aparatură modernă pentru radioterapia a 60-70 la sută dintre pancienţii cu neoplazii şi nici de fondurile necesare realizării unei asemenea investiţii. Pentru astfel de tratamente în prezent pacienţii din judeţul Arad trebuie să se deplaseze la Timişoara, Cluj sau chiar Szeged. În acest sens există intenţia unui partener – S.C. Medist S.A – dispus să facă o asemenea investiţie şi să intre în relaţii contractuale cu CJAS Arad, în cadrul Programului naţional pentru pacienţii cu cancer, în care sunt incluse şi plata de către CJAS a şedinţelor de radioterapie“, s-a arătat în refe­ratul care a stat pe masa aleşilor, în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Arad.
Spaţiul este situat în cadrul Spitalului Judeţean, pe un teren în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Centrul ar urma să dezvolte şi partea de cercetare şi învăţământ, reprezentanţii administraţiei având deja în vedere acest aspect. „Cu acordul investitorului, cred că o realizare ar fi ca centrul să aibă şi un laborator de cercetare oncologică. O propunere ar fi să fie creat un comitet de pregătire a personalului pentru centru“, a spus consilierul jude­țean Aurel Ardelean, rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Centrul de radioterapie ar urma să fie dat în folosinţă într-un an de zile.

Recomandările redacției