Centrul orașului Ineu va fi mâine, sâmbătă, de la ora 21.00, gazda unui concert cu totul deosebit. Paula Hrișcu, cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară și religioasă, va susține ultimul concert din cadrul Ineu Fest.
Evenimentul Ineu Fest 2023 a cuprins o serie de concerte, evenimente culturale, sportive, conferințe, expoziții de târguri și multe altele, și a fost organizat în fiecare weekend din lunile iulie și august.
„Acest proiect l-am gândit să fie un altfel de zilele orașului. Ne-am propus ca în fiecare weekend din lunile iulie și august, lumea să aibă unde ieși. De asemenea, am insistat ca toți comercianții să coboare prețurile. Tocmai de aceea, nu le-am perceput niciun fel de taxă comercianților care vând pe centru.
Evenimentele din aceste două luni au fost mai mici, dar de anduranță. Practic, am folosit banii pentru opt săptămâni. Țelul nostru a fost de a oferi posibilitatea tuturor să se simtă ca în concedii. Mulți nu au bani de concedii, așa că aceste weekend-uri sper că au însemnat un bun prilej de relaxare pentru ineuani, dar și pentru cei din împrejurimi.
Mai mult decât atât, am încercat să acoperim toate gusturile. Am avut seri cu specific sârbesc, grecesc și maghiar. Muzica a acoperit, de asemenea, toate gusturile, de la cult, la medieval, rock, populară, ușoară sau religioasă. Am organizat conferințe, concurs de miss, târg de meșteri populari, concurs de biciclete, o multitudine de evenimente dedicate celor mici și multe, multe altele“, ne-a declarat primarul Călin Abrudan.
Nici o localitate din jud.Arad nu a organizat atatea zile pentru sarbatorire, cat a facut Ineul….este bine, este rau?! S-au cheltuit sume enorme care puteau fi directionate spre alte prioritati….si spagile cine le-a luat?!