Lupse

Deşi în ultimii ani, Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) a avut în general o atitudine critică cu privire la acţiunile Primăriei, de data aceasta, conducerea uniunii ţine să remarce modul în care a fost conceput regulamentul privind avizarea, executarea, urmărirea şi recepţionarea lucrărilor edilitar-gospodăreşti. Potrivit reprezentanţilor ULALA, dacă acerst regulament se va respecta, Aradul va deveni un oraş mai european. „Regulamentul face referire expresă şi la zone bine delimitate privind lucrările de intervenţie la instalaţiile subterane şi supraterane pe carosabil, trotuarele, platformele, aleile şi zonele verzi. Din punctul de vedere al asociaţiilor de proprietari, lucrările care le afectează cel mai mult sunt cele care vizează readucerea la forma iniţială a spaţiilor care au fost afectate de lucrările pe domeniul public (trotuare, carosabil, spaţii verzi, etc.). De multe ori , instalaţiile de canalizare care se intersectează cu alte instalaţii şi reţele la care se efectuează lucrări, sunt secţionate de utilajele de şantier astfel că rezidurile menajere se deversează în subsolurile blocurilor. O altă zonă afectată de lucrări este cea a spaţiilor verzi din jurul blocurilor de locuinţe care sunt întreţinute de asociaţiile de proprietari şi în care s-au investit fonduri şi multă muncă. În urma lucrărilor, aceste spaţii  rămân denivelate şi fără materialul verde decorativ. Nu avem cunostiinta că vreun beneficiar de lucrări să fi plătit vreodată pentru pagubele create”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULALA. Aceasta a ţinut să remarce că prin noul regulament, comisia de recepţie a lucrărilor de refacere a spaţiilor afectate se va ocupa ca trotuarele, carosabilul, platformele, aleile şi zonele verzi să fie demne de un oraş care doreşte să devină capitala culturală europeană. „Nu pot să spun decât că acest regulament a fost făcut de profesionişti. Problema este dacă va fi pus în practică sau nu. Dacă va fi pus în practică, vom avea cu toţii numai de câştigat”, a încheiat Dorina Lupşe.

Recomandările redacției