La data de 29.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat; folosire la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă; folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate; importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate; producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că, începând cu anul 2023, acesta împreună cu alți cinci făptuitori (patru cetățeni italieni) și trei persoane juridice române au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate și producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, prin eludarea legislației vamale.
Grupul infracțional organizat, coordonat de către cetățenii italieni (administratori a trei societăți comerciale) a beneficiat de sprijinul inculpatului, care s-a ocupat de depunerea documentelor vamale de tranzit în Portul Constanța și import la punctul vamal din Arad, asigurându-se că documentele falsificate îndeplinesc standardele solicitate de autoritățile române și că insecticidele, erbicidele și fungicidele importate din China, mascate sub denumirea de fertilizanți, ajung la destinatarii finali – societăți din Italia și Spania.
În această modalitate, membrii grupului au eludat regulamentele europene ce vizează exportul și importul de produse chimice care prezintă risc și au reușit să introducă în România, prin Portul Constanța și Constanța Sud Agigea, mărfurile interzise, pe care apoi să le tranziteze până în municipiul Arad, în vederea finalizării operațiunilor vamale de import.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul reprezentanților Biroului Vamal de Frontieră Constanța și Constanța Sud, au fost identificate trei containere în portul Constanța ce conțineau substanțe interzise, un container despre care există probe că a fost încărcat cu fungicide și insecticide (interzise pe teritoriul U.E.) și care a ajuns într-un depozit din municipiul Arad, precum și alte produse chimice interzise la deținere pe teritoriul U.E., depozitate la sediul unei societăți situate pe raza aceluiași municipiu.
Astfel, în luna februarie 2023, la instigarea și cu complicitatea a trei dintre membrii grupului, toți cetățeni italieni, inculpatul (în coautorat cu una dintre persoanele juridice), a depus la autoritatea vamală din portul Constanța Sud, o factură aparent emisă de o societate din Singapore, în realitate aceasta fiind a unui exportator din China, ce atesta că într-un container destinat societății pe care acesta o administrează în fapt, a importat fertilizanți în valoare de aproximativ 18.000 USD, însă în realitate în interiorul containerului au fost identificate cantități de Dimethoate, Carbendazin, Acetamiprid și Oxamyl, substanțe interzise la import conform regulamentelor europene în vigoare, în valoare reală de peste 136.000 euro (insecticide și fungicide destinate agriculturii (care fie nu sunt aprobate în Uniunea Europeană, fie au fost retrase de la folosire de pe piață, conform regulamentelor europene, fiind un pericol pentru sănătatea publică).
De asemenea, membrii grupului au instigat la falsificarea prin contrafacerea mai multor documente emise de un exportator din China având ca obiect substanțe chimice din categoria fertilizanților utilizați în agricultură, cu o valoare totală de 41.880 euro pentru cantitatea totală de 900 colete cu fertilizanți utilizați în agricultură.
Totodată, împreună cu un alt membru al grupului, inculpatul a sprijinit un alt făptuitor (cetățean italian) și una dintre persoanele juridice controlate să falsifice facturi, în care a diminuat atât valoarea (de la 41.000 la 27.900 UDS) cât și parametrii tehnici menționați în fișele de siguranță și certificatele de analiză ale produselor, modificând denumirea produselor din THIRAM, DICHLORVOS, CLETHODIM și ISOXAFLUTOLE+TERBUTHYLAZIN în SPHINX EXTRA, VERTIMEC, SELECT și LUMAX H.
Din probatoriul administrat a reieșit că inculpatul, la instigarea și cu complicitatea altor membrii, a depus documentele de import, pentru un container (ajuns în portul Constanța în luna ianuarie 2023 și descărcat într-un depozit din municipiul Arad) ce conținea insecticide și fungicide destinate agriculturii (mascate ca fiind fertilizanți acceptați pe piața U.E.), care fie nu sunt aprobate în Uniunea Europeană, fie au fost retrase de la folosire de pe piață, conform regulamentelor europene, fiind un pericol pentru sănătatea publică. Totodată, a încărcat din depozitul din Arad către terți cumpărători produse a căror substanțe active sunt interzise în Uniunea Europeană sau produse care nu sunt conforme/nu corespund din punct de vedere fizic și chimic cu produsele omologate în România.
Având în vedere cercetările efectuate, în cursul anului 2023, între autoritățile italiene și cele române s-au efectuat mai multe schimburi de informații, ce au condus, sub egida EUROJUST, la încheierea unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă la data de 09.04.2024, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Tribunalul Verona – Italia (lProcura della Repubblica presso il Tribunale di Verona).
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară pe teritoriul Italiei și României, în datele de 25 și 28.06.2024, au fost identificate și ridicate documente bancare și înscrisuri ce atestă relațiile comerciale dintre societățile românești și cele italiene implicate, etichete contrafăcute, mai multe mijloace de stocare a datelor (telefoane, laptop-uri, tablete), precum și alte mijloace de probă.
La activitățile desfășurate pe teritoriul României au participat și forțe din cadrul NAS Carabinieri și Guardia di Finanza, iar la cele efectuate în Italia au asistat procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Actele de urmărire penală au fost efectuate împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Europol.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.