• Surprinzător sau nu, procedura aleasă este achiziția directă.
  • Cheltuielile vor fi plătite, cum se întâmplă de obicei, în ultima vreme, din bugetul local.
  • Municipalitatea nu e obligată să accepte oferta cu cel mai scăzut preț.

Despre studiile realizate pe banii municipalității care au rămas doar la stadiul de maculatură am tras și noi nenumărate semne de alarmă, a tras și Curtea de Conturi. Iar rapoartele întocmite de echipele de control au fost cât se poate de clare… Acum, având în vedere antecedentele, care nu sunt de neglijat, nu putem să nu remarcăm o invitație de participare, postată pe site-ul Primăriei pe 5 octombrie. Adică vineri. Autoritățile locale caută timp de șapte zile, dintre care două au fost nelucrătoare, o firma care să întocmească un studiu privind modernizarea transportului în comun: „Studiu și analiză fluxuri de pasageri care utilizează transportul în comun”. Ofertele se pot depune până pe 11 octombrie, adică joi, timp în care reprezentanții entităților interesate, care, bineînțeles, habar nu aveau înainte de ziua de vineri de această oportunitate, trebuie să își facă calculele și să decidă dacă intră în cursă sau nu. Ofertelele vor fi valabile 30 de zile, timp în care trebuie executată lucrarea, nu se acceptă oferte alternative, iar participanții semnează un formular de ofertă în care este trecută următoarea frază: „Înțelegem că nu sunteți obligați să acceptați oferta cu cel mai scăzut preț sau orice altă ofertă pe care o puteți primi”.

O scurtă analiză a transportului în comun

În caietul de sarcini se arată că având în vedere faptul că centura ocolitoare a municipiului nu este realizată în întregime, odată cu dezvoltarea urbană, s-a dezvoltat și traficulurban, și cel de tranzit. „La nivelul orașului sunt prezentate modurile de transport rutier, feroviar și aerian. O parte importantă a traficului urban o reprezintă transportul public de călători care se desfășoară cu tramvaiul și cu autobuzul. Tendința de achiziționare a unui autoturism personal este tot mai mare, alături de un trafic de mărfuri care se orientează preponderent spre transportul auto. Pe lângă avantajele dezvoltării unui transport diversificat se remarcă și unele dezavantaje, dintre care cel mai dăunător este poluarea aerului”, se arată în document. În aceste condiții, edilii doresc să pună accent pe transportul în comun, transport în comun care nu funcționează în cele mai bune condiții în momentul de față, reabilitarea liniilor de tramvai, prin proiectul BERD, ceea ce a presupus și o repoziționare a unor stații, a dus la creșterea timpilor, nu la scăderea lor. Spre exemplu, dacă înainte de implementarea mult lăudatului proiect BERD, între stația de tramvai de la Teatru și Fortuna făceai cam 15 minute cu tramvaiul, acum, după modernizare, se fac 19-20 de minute. Dar și înainte de reabilitare au fost făcute studii, iar rezultatele se văd… De asemenea, mai trebuie spus că există zone din municipiu care sunt practic rupte de restul orașului, din punct de vedere al transportului în comun.

Recomandările redacției