A furat un telefon mobil

Un băiat de 15 ani este cercetat pentru furtul unui telefon mobil. Poliţiştii postului de Poliţie Buteni, au identificat minorul, bănuit de comiterea unui furt dintr-un local. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 11 februarie, minorul, de 15 ani din Buteni, profitând de neatenţia victimei, ar fi sustras un telefon mobil dintr-un local de pe raza aceleiaşi localităţi. Minorul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

Infracţiuni rutiere

Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, doi bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Poliţiştii au depistat în trafic, pe DC61/A, pe raza localităţii Nadăş, un bărbat de 34 de ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat iar pe DN79/A, pe raza localităţii Ineu, un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un motociclu fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 110.000 lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 140 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 110.000 de lei. Dintre acestea, 24 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 116 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 20 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției