Prinși în flagrant, la furat de fier

În data de 27 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au depistat în flagrant trei persoane care transportau fier sustras dintr-o anexă. Polițiștii au depistat în flagrant, pe strada Ardealului din municipiu, o femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 58 de ani, toți din Arad, în timp ce transportau într-un cărucior scheletele metalice a trei bănci, 3 țevi și 2 corniere. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia de 58 de ani, împreună cu alți doi bărbați, de 36 și 42 de ani, ar fi sustras bunurile dintr-o anexă nesigurată a unui liceu de pe strada Voievod Moga, din municipiu. Bunurile sustrase au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor trei fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Au condus autoturisme neînmatriculate

Polițiștii au mai depistat la sfîrșitul săptămânii trecute, pe raza localității Șepreuș un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 3 ianuarie a.c.. În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat și conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat. Tot la sfîrșitul săptămânii trecute, pe D.N.7, pe raza orașului Lipova, a fost depistat un tânăr de 22 de ani șin Șiștarovăț, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 26 ianuarie a.c.. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

 

Şoferi amendaţi

În 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 43.000 de lei. Oamenii legii au  efectuat mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 136 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei. Dintre acestea, 35 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 101 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 17 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Recomandările redacției