Incendiu de vegetație uscată

Pompierii au intervenit, vineri seară, în jurul orei 21.30, la un incendiu de vegetație uscată în orașul arădean Sebiș. Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Sebiș s-a deplasat în apropiere de gara din localitate, unde se manifesta incendiul, pentru a stinge toate focarele. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, un ofițer și șapte subofițeri au reușit să stingă incendiul în limitele găsite fără ca acesta sa se propage la construcții sau alte bunuri.

 

 

A condus sub influența alcoolului și fără permis

Polițiștii orașului Sântana cercetează un bărbat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, în trafic, un bărbat de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ791, dinspre localitatea Zimandul Nou. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.

 

I-a încredințat autoturismul, știind că nu are dreptul de a conduce

Polițiștii din Zărand cercetează o femeie și un bărbat pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002. Polițiștii au depistat, joi, în trafic, un bărbat de 40 de ani, din Zărand, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 792, pe raza localității Cintei, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din Zărand, pasageră în autoturism, i-ar fi încredințat bărbatului autoturismul pentru a-l conduce, știind că nu are acest drept. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandările redacției