ACTUALIZARE: Comunicatul poliției Arad (după o zi):

În ziua de 29 martie a.c., polițiștii orașului Lipova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni asupra unor minori.

Din cercetări, a reieșit că un cetățean german, de 76 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu doi minori internați într-o casă de tip familial.

În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție la imobilul unde locuiește bărbatul în cauză, din orașul Lipova, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată și viol în formă continuată, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă.

Scene oribile la Lipova. Un german, membru al unui ONG care ajută minori, a fost reținut de polițiști după ce ar fi întreținut relații sexuale cu doi minori instituționalizați, anunță surse judiciare, conform stiripesurse.ro.

Politistii din Arad au fost sesizati miercuri despre faptul că un cetățean german, membru a unei asociații de ajutorare a minorilor, a profitat de acest lucru si a constrâns doi minori instituționalizați la Casa de tip familial Lipova, de 13 și 16 ani, să întrețină acte sexuale cu acesta, scrie stiripesurse.ro.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală.

Față de autor a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

sursa: stiripesurse.ro

Revenim cu amănunte.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției