Percepţii greşite

Facem din ţânţar armăsar şi lucrurile cu adevărat importante le tratăm la modul superficial. Este o meteahnă veche, care stă atârnată de gâtul nostru de un lanţ invizibil pe care nu-l putem rupe. Iar de aici până la simţul ridicolului nu este decât un pas. Una dintre aceste întâmplări este recenta sosire a echipei naţionale din Feroe. Lăsând la o parte că am tremurat până la ultimul meci într-o grupă de calificare absolut mediocră, ca să nu spunem slabă, un fapt a depăşit toate aceste întâmplări.  Şi anume că un jucător se mira foarte tare că fotbaliştii nu au fost aşteptaţi cu flori la aeroport de către suporteri. Iar mirarea era chiar sinceră. Omul nu-şi dădea seama că doar ne-am târât spre calificare şi nu am câştigat vreo cupă sau un campionat continental ori mondial.  O calificare banală, dintr-o grupă accesibilă nu merita efortul unor oameni de a veni la aeroport. De fapt asta era reacţia normală. Chiar şi antrenorul Iordănescu a sesizat acest lucru spunând că dacă nu au venit susţinătorii, măcar „să avem linişte”. Fără să-şi dea seama, dorinţa i-a fost îndeplinită. Am bifat obiectiv îndeplinit. Practic mergem într-o excursie în Franţa, ca să mai jucăm trei meciuri. Ieşirea din grupe, ar fi echivalentă cu un triumf. Aşa ca o paranteză, nici măcar generaţia, pe care o numim de aur, nu a avut alt obiectiv decât ieşirea din grupe. Iar dacă îţi propui puţin, problema e că te şi alegi cu puţin. Nici o secundă nu s-a propus dinainte de începerea competiţiei  o ţintă mai ambiţioasă. Măcar de a ajunge în sferturi. Atunci chiar aveam cu cine. Semnificativ, nu-i aşa?  Dar să ne întoarcem la prezent. Este importantă o calificare, dar importante sunt şi determinarea şi mai ales voinţa de a lupta până la capăt. Iar că lucrurile stau tocmai aşa şi oamenii tocmai aceste calităţi le apreciază, a fost o altă situaţie. Cu câteva zile înainte, pe acelaşi aeroport sosise naţionala de rugby a României. O  singură victorie împotriva Canadei,  însă după o revenire senzaţională. În rest înfrângeri pe linie, e drept primite de la mari forţe ale jocului cu balonul oval. Am pierdut, dar echipa a  dat tot ce a putut. A luptat până la ultima picătură de energie. Fapt apreciat şi de publicul britanic, un fin cunoscător al jocului, dar nu numai de el, ci mai ales şi de către compatrioţii noştri. Care au venit la aeroport în număr mare ca  să-i felicite pe jucători. Un gest care vroia să fie un semn de mulţumire pentru modul în care au luptat aceşti oameni pentru culorile ţării. Cam asta este diferenţa, iar suporterii simt cel mai bine când un jucător dă tot ce-i mai bun din el la o astfel de confruntare sau  joacă doar  la alibi, să mai bifeze o selecţie la echipa reprezentativă. Aşadar cei mai mulţi oameni au percepţia corectă: apreciază lupta, capacitatea de efort. Fie că învingi sau pierzi, suporterul te va răsplăti generos dacă simte că ai stors ultima resursă  din tine la o competiţie sportivă. Restul sunt statistici şi percepţii greşite.