Reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism anunță că la data de 16 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Arad, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.
Cercetările efectuate au stabilit că, începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara) precum şi în municipiul Bucureşti, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracțional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar în scopul obţinerii de beneficii financiare substanțiale.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Activitățile sunt realizate cu sprijinul specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicat.