La data de 18 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii criminaliști, luptători S.A.S. și comisari ai Gărzii de Mediu Arad, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară.
Activitățile s-au desfășurat în localitatea Munar, la locuința unui bărbat de 54 de ani, care deținea 650 de litri de deșeuri periculoase, 420 de kilograme de deșeuri periculoase, ambalate, 2 kilograme de produs biocid, pentru combaterea rozătoarelor, 3.500 de kilograme de azotat de amoniu, precum și un animal splbatic, femelă din specia cerb, în captivitate. Toate substanțele, precum și animalul sălbatic au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost îmtocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și a preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, cercetările urmând a fi extinse și cu privire la infracțiunile de braconaj cinegetic și poluarea mediului, pentru stabilirea provenienței susbstanșelor și luarea măsurilor legale.