Mărturisesc că mi-a fost extrem de greu să pricep mobilurile care au stat la baza deciziei Curţii Constituţionale de a da undă verde dezincriminării faptelor de corupție dacă bunurile obținute sunt pentru terți. Concret, despre ce este vorba: Legea prevedea că se pedepsesc cu închisoarea faptele săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Conform modificării aprobate de către Curtea Constituţională, nu se mai pedepseşte obţinerea de bani pentru altul şi nici obţinerea pentru sine a altor foloase necuvenite. Adică, ce să înţelegem, că poţi să furi pentru altul, pentru că nu vei putea fi pedepsit de lege? Sau, poţi să faci diverse potlogării, ca să obţii foloase necuvenite, altele decât cele constând în bani? De unde a venit această dezincriminare şi de ce? Am găsit o singură expli­ca- ţie rezonabilă pentru fiecare dintre cele două cazuri: legile româneşti care vizează corupţia sunt atât de proaste şi de interpretabile încât poţi fi condamnat pentru fapte pe care nu le-ai comis. De pildă: DNA a făcut ravagii printre adversarii politici ai fostei puteri, condamnând şefi ai administraţiilor sau miniştri pentru că au încredinţat lucrări unor firme. Deşi acei oameni nu au încălcat sub nicio formă legea, au fost condamnaţi sub pretextul că au adus firmelor respective beneficii financiare. Oricine ar fi câştigat licitaţiile, cei care au încredinţat execuţia proiectelor puteau fi acuzaţi de favorizarea firmei câştigătoare a contractelor, deşi nu existat dovezi că pentru obţinerea acelor contracte s-ar fi dat şi primit mită. Modificarea legii vine, aşadar, presupun, să elimine posibilitatea unor abuzuri de acest gen, la comandă politică, pentru eliminarea adversarilor incomozi. Nu sunt jurist, dar cred că există suficiente prevederi legislative pentru ca acei oameni care au primit mită, cu dovezi concrete în acest sens, să nu poată scăpa basma curată recurgând la această decizie a Curţii Constituţionale. Să trecem la cazul doi: se dezincriminează obţinerea pentru sine de alte foloase. Există o sumedenie de cazuri de condamnare a unor politicieni adversari ai fostei puteri care au primit condamnări pentru obţinerea de foloase necuvenite, dar mă limitez la două cazuri de răsunet: Adrian Năstase şi Liviu Dragnea. Nu contest că şi unul şi celălalt ar fi putut fi condamnaţi pentru o sumedenie de fapte de corupţie, dar au primit condamnări pe baza unor motivaţii absolut stupefiante, nu pen­tru că DNA vrea să lupte împotriva corupţiei, ci pentru că a primit ordin să elimine cele două personaje. De pildă, ţin minte exact ce se spunea în motivarea dosarului lui Năstase, Citez aproximativ, din memorie: „Deşi nu există dovezi, este de presupus că numitul Adrian Năstase, în virtutea funcţiei politice deţinute, a avut posibilitatea de a influenţa…“. Repet, Adrian Năstase nu trebuie victimizat pentru condam­- nare, ci pentru motivul acesteia, absolut lipsit de orice logică, pur şi simplu sfidător.
Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumul pentru motivul că, îndemnând oamenii să vină la vot, a urmărit obţinerea pentru sine a unor foloase altele decât cele materiale, adică de voturi! Iar justiţia, la comanda lui Băsescu şi a DNA, l-a condamnat, deşi absolut toate partidele îşi îndeamnă susţinătorii să vină la vot, deşi nu există absolut nicio lege care să interzică chemarea la vot. Există, în schimb, lege care incriminează direct persoanele care îndeamnă populaţia să nu participe la vot, dar pe Băsescu şi pe foştii pedisto-pedelişti care au îndemnat oamenii să nu vină la referendum, pentru ca acesta să fie invalidat, nu au păţit nimic. La fel ca şi în primul caz, cred că decizia Curţii Constituţionale este menită să elimine posibilitatea unor abuzuri de acest gen. Repet, nu sunt nici profesor de drept, nu sunt nici măcar jurist, dar alte explicaţii pentru decizia CCR nu găsesc.  

Recomandările redacției