Explozie butelie urmată de incendiu, la o casă din municipiul Arad, strada Minervei.
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
Intervenția este în dinamică.
UPDATE 1: Este vorba despre două sau trei persoane rănite. Explozia a avut loc la o casă de pe strada Minervei.
UPDATE 2:
Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad, a declarat:
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată, nivelul unei încăperi.
Din interiorul casei a fost salvată o victimă, un bărbat care prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare, inferioare și la nivelul toracelui.
Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD TIM care îi acordă în aceste momente îngrijiri medicale.
De asemenea, pompierii arădeni au acționat și pentru evacuarea unei butelii, eliminând astfel posibilitatea producerii altei explozii.
Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, în limitele găsite.
În aceste momente se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative și identificarea posibilelor focare ascunse.
UPDATE 3 : Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului a fost acumularea de gaze combustibile de la butelie. Utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate poate provoca incendii sau deflagrații ce se pot solda cu mari pagube materiale şi uneori, din nefericire, cu rănirea unor persoane sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii arădeni reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri menite a le proteja viața și bunurile: În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:
– Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanșare sau cu garnituri deteriorate;
– Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
– Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
– Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
– Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
– Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
– Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor; – Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);
– Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.