Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş, Flavius Nicoară, a anunţat, sâmbătă, că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA) într-o exploataţie comercială de porcine. Conform sursei citate, la Ferma Voiteni sunt 53.764 de capete de suine, toate urmând să fie sacrificate.”După efectuarea examenelor de laborator la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală de la Bucureşti, rezultate fiind pozitive, a fost confirmată PPA şi a fost convocată şedinţa cu toţi membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor, în urma căreia s-a votat emiterea Hotărârii de aprobare a zonelor de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de PPA, a măsurilor de ucidere imediată sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a materialelor de risc şi a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii PPA la porcii domestici din exploataţia comercială SC Smithfield România, Ferma Voiteni”, a precizat Flavius Nicoară.Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului PPA, s-au stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului de minim 3 kilometri în zona localităţii Voiteg şi o zonă de supraveghere în jurul focarului de minim 10 kilometri, care include 11 localităţi (Folea, Ghilad, Ofseniţa, Denta, Roviniţa Mare, Birda, Sângeorge, Berecuţa şi Mănăstire).Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire pentru aceştia, a precizat Flavius Nicoară. (sursa: Agerpres)
A1 117
Așa au votat românii: Călin Georgescu intră în turul II și s-ar putea de pe primul loc
citește mai mult »