Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui autovehicul  încărcat cu 1350 kilograme de deșeuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat în data de 05.09.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autovehicul  înmatriculat în Ungaria și condus de un cetăţean maghiar. În urma controlului au fost descoperite în compartimentul pentru marfă radiatoare second hand.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autovehiculul era încărcat cu 1350 kilograme deșeuri (radiatoare second hand), pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul acestui mijloc de transport pe teritoriul României.

Recomandările redacției