La data de 17 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control, la o societate comercială din Sântana, ocazie cu care s-a constatat că, deșeuri constând în piese auto, anvelope uzate și deșeuri metalice, impregnate cu substanțe periculoase, aproximativ 12.000 de kilograme, ar fi fost depozitate parțial și direct pe sol, fără a respecta normele legale de depozitare.
Totodată, cu ocazia controlului s-a stabilit că reprezentanții societății comerciale nu ar fi luat măsurile de eliminare a deșeurilor periculoase, respectiv cantitatea de 1.000 de litri de ulei uzat și 150 de recipiente din plastic, care ar fi fost depozitate direct pe sol.
Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, în cauză fiind întocmit un dosar penal, pentru poluarea prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.