Din administrarea probelor, până în acest moment, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei. Prejudiciul total urmează a fi stabilit.

Având în vedere particularitățile acestui caz, cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Amintim că în dimineața de 5 iulie, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu, la un bancomat situat într-un magazin din zona centrală a localității Șiria.

A fost constituită echipa operativă extinsă, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Arad, polițiști criminaliști și alți specialiști, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

 

Recomandările redacției