negru

Peste 200 de muncitori „la negru“ au identificat inspectorii de muncă arădeni, numai în primele două luni ale anului. În câteva cazuri, patronii de firme ar putea răspunde penal pentru muncitorii fără acte.

Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relaţii de muncă au depistat un număr de 13 angajatori care practicau munca fără forme legale, fiind identificate 216 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, dintre care 101 au fost femei.

La un număr de cinci agenţi economici din cei 13 au fost identificate nu mai puţin de 199 persoane, din care 99 femei care lucrau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă.

„Ţinând cont că,  primirea la muncă a mai mult de 5 persoane – potrivit art. 264 alin. 4 din Codul Muncii – constituie infracţiune, cele 5 cazuri se află în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad – Seviciul de investigare a Fraudelor. Munca fără forme legale, implică riscuri atât pentru angajator cât şi pentru angajat“, susţine Ecaterina Isac, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

Pentru fiecare persoană identificată fără încheierea unui contract individual de muncă, angajatorul riscă amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Patronii care îşi ţin angajaţii „la negru“ riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă.

„Practicarea unei activităţi fără forme legale presupune acceptul celor două părţi, iar dincolo de necunoaşterea  legislaţiei şi reticenţei faţă de reprezentanţii instituţiilor, putem afirma că unul dintre cele mai nocive fenomene de pe piaţa muncii este până la urmă complicitatea dintre lucrătorul la «negru» şi angajator“, a mai spus Ecaterina Isac.

Recomandările redacției