Ministerul Mediului va elabora Ordinul privind eliminarea unui număr de urşi, pentru a diminua riscul pe care aceştia îl reprezintă pentru comunităţi din mai multe zone ale ţării, dar se vor reduce cotele stabilite iniţial la aproape 500 de exemplare, a spus ministrul Mircea Fechet, potrivit Radio România Actualități. „Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente. Eu nu îmi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiştii Academiei Române. Voi lua de bună această cifră şi având în vedere faptul că există conflicte aproape zilnice între urs şi om. Sunt judeţe extrem de afectate din cauza acestor conflicte, fie că discutăm despre pagube, fie că vorbim de pierderea de vieţi omeneşti. Eu cred că dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a spus Fechet. Activiştii de mediu au criticat proiectul anterior al Ordinului de Ministru, elaborat de predecesorul lui Fechet, Tanczos Barna, şi au reclamat că acesta ar încuraja vânătoarea de trofee. Fechet a precizat însă că tocmai acest lucru trebuie evitat și că nu-şi doreşte să vină vânători din străinătate care să vâneze contra cost urşi, iar eliminarea exemplarelor conform noilor cote va trebui să înceapă cu urşii care ajung în localităţi sau în apropierea lor.
Sursa :Radio România Actualități.