Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru un mijloc de transport încărcat cu peste 22 de tone de deșeuri, constând în benzi de cauciuc.

Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de către un cetăţean român. Acesta transporta,conform documentelor de însoțire a mărfii, benzi de cauciucde la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 22.500 kg de deșeuri de benzi de cauciuc, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

FOTO: arhivă

Recomandările redacției