Peste 2,9 milioane de copii de grădiniță și elevi încep prima zi de cursuri din anul 2024 luni, 8 ianuarie, care deschide modulul 3 de cursuri.

Elevii și profesorii merg la școală timp de cel puțin o lună, până când vineri, 9 februarie, 16 sau 23 februarie 2024, vor începe vacanța de schi de o săptămână, decisă diferit de fiecare inspectorat școlar, se arată în structura anului școlar 2023-2024 pe care o puteți consulta mai jos, alături de calendare pentru fiecare județ, care se pot descărca în calculator/telefon.

Puțin peste 2,934 de milioane de antepreșcolari, preșcolari și elevi urmează să reia cursurile anului școlar în modulul 3 pe 8 ianuarie. Potrivit celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS), din iunie anul trecut, 2.934.064 de copii și elevi începeau școala în anul școlar precedent, în septembrie 2022.

Dintre aceștia, 548.000 de sunt copii de creșă și de grădiniță, 1.606.000 elevi de gimnaziu, 595.000 elevi de liceu, 96.000 erau înscriși în învățământul profesional și 87.000 în învățământul postliceal.

Acest modul care începe astăzi, 8 ianuarie, după două săptămâni de vacanță începute pe 22 decembrie 2023, are o durată diferită în fiecare județ, decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut din august.

În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 6, 7 sau 8 săptămâni și influențează și durata modulului 4 de cursuri.

 

Elevii și profesorii din 25 de județe, alături de București vor avea vacanța „mobilă” din 19 până în 25 februarie.

Județele sunt: Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Ialomița, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Sălaj.

 

Săptămâna 26 februarie – 3 martie 2024 a fost aleasă de 14 inspectorate școlare, printre care și Arad, alături de  Alba, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.

 

Edupedu.ro a scris despre calendarul simulării Bacalaureat 2024 care arată că proba scrisă la Limba și literatura română ar avea loc pe 4 martie, adică în prima zi de școală de după vacanța de schi pentru elevii din 14 județe.

 

 

De luni, 19 februarie, 26 februarie sau 4 martie 2024, elevii și profesorii se întorc la școală pentru modulul 4 care durează până pe 26 aprilie inclusiv când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini.

 

Anul școlar 2023-2024 este structurat astfel:

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

 

Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

 

Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

 

Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

 

Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

 

Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

 

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

 

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

 

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

 

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

 

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

 

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

 

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

Sursa edupedu

Recomandările redacției