Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne şi accesibile. Contribuabilii au astfel posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii. Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. În acest context, au fost implementate servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată ale contribuabililor. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. „Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu“, precizează cei de la Finanțe. Instrucţiunile privind înrolarea în Spaţiul Privat Virtual sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link: SPV – INSTRUCTIUNI. Totodată, în sediile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad sunt la dispoziţia contribuabililor calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Lista sediilor ANAF, în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate autoservirii, se regăseşte pe site-ul instituţiei, www.anaf.ro, la secţiunea Servicii oferite de ANAF. „La nivelul judeţului Arad 41.043 contribuabili sunt înregistrați în SPV, dintre care 20.773 persoane fizice și 20.270 persoane juridice. Aceste date au fost centralizate la finele anului trecut“, spun cei de la Finanțe .
A1 213
Efectul Schengen: cresc prețurile caselor din localitățile de lângă frontieră, din Ungaria
citește mai mult »