În 19 și 20 ianuarie, la Colegiul Național „Moise Nicoară”, s-au derulat două ateliere de jurnalism, coordonate de Doru Ionescu, realizator de emisiuni culturale la TVR și istoric muzical, în colaborare cu prof.dr. Diana Achim, directorul școlii. Atelierele, la care au participat peste 50 de elevi, sunt activități în cadrul unui amplu proiect, susținut de Centrul Cultural Județean Arad, care are ca rezultat un film documentar despre Arad.
Filmul are o dublă miză: pe de o parte, promovează turistic județul, într-o manieră inedită, prin ochii tinerilor care îl locuiesc și află mai multe, cu această ocazie, despre Arad; pe de altă parte, implică o colaborare a 25 de profesori, de diverse discipline, care coordonează munca echipelor de elevi, în descoperirea amprentei unice a Aradului, într-un demers didactic transdisciplinar.
Atelierele de jurnalism au fost urmate de vizite de documentare la: Sala Marii Uniri, Primărie, Palatul Cultural, Complexul Muzeal, Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Biserica Roșie, Brutăria Pecica, Aeroclubul României, Mănăstirea Gai, Muzeul „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria, Cetatea Șiria.
,,Mulțumiri tuturor colaboratorilor care, cu amabilitate, ne-au însoțit și ne-au sprijinit necondiționat, în acestă primă parte a proiectului”, transmit reprezentanții colegiului.
La finalul proiectului, profesorii vor scrie o carte despre această experiență didactică transdisciplinară, reînnodând tradiția Centrului de Studii Transdisciplinare de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.