Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 67 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, conducând un ansamblu rutier și un microbuz, ambele înmatriculate în România. Unul dintre șoferi transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, componente electrice pentru o societate în Italia, iar celălalt mijloc de transport nu avea încărcătură.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă ale celor două autovehicule, în total, 67 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, Nepal, India și Egipt ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției