Ministerul Apelor și Pădurilor a dat publicității un comunicat prin care
anunță „…semnarea contractului de asistență tehnică pentru proiectul „Mărirea gradului de protecție împotriva inundațiilor în B.H. Mureș prin ridicarea clasei de importanță a infrastructurii existente de apărare”, investiție în valoare de peste 63,6 milioane de lei (14 milioane de euro) finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 5”.
Potrivit celor arătate în comunicat, lucrările cuprinse în proiect sunt încadrate, conform Planului de Management al Riscului la Inundații (PMRI), în măsura RO M14-2 Supraînălțarea lucrărilor de îndiguire/apărare existente, se vor realiza în 12 localități din județele Alba, Hunedoara și Arad și vor consta în construirea a 51,4 km de dig și a 2,36 km ziduri de apărare. Concret, se vor realiza supraînălțări ale lucrărilor de îndiguire/apărare existente pe Mureș în județele Alba, Hunedoara și Arad, respectiv în localitățile Ocna Mureș, Sărăcsău, Șibot, Vurpăr, Vințu de Jos, Blaj-Tiur, Ilia, Săcămaș, Brâznic, Chelmac, Lalașinț și Ususău. „Proiectul este corelat cu hărțile de risc aferente bazinului hidrografic Mureș, cu hărțile de hazard la inundații realizate în cadrul Planului de Prevenire, Protecție și Diminuare a Inundațiilor, segmentul pe care se va lucra fiind cuprins în PMRI ca «zonă cu risc potențial semnificativ la inundații»”, se specifică în comunicat.
În bazinul hidrografic Mureș sunt realizate deja 210 lucrări de îndiguire, cu o lungime totală de 825 km, care apără 240 de localități, dintre care 55 de orașe și municipii, 314 km de cale ferată, 242 km de drumuri naționale și 313 km drumuri județene. Cu toate acestea, „Necesitatea realizării acestui proiect se datorează faptului că o parte din această infrastructura existentă de apărare împotriva inundațiilor trebuie ridicată la o clasă de importanță mai mare, conform Directivei 2007/ 60/CE și HG 846/2010”, se spune în comunicat.
În privința populației din acest areal posibil afectată de calamitate la o probabilitate de revenire a inundațiilor de 1%, în situația actuală sunt vulnerabili 11.710 locuitori; după realizarea investiției vor beneficia de protecție împotriva inundațiilor aproximativ 25.000 de locuitori.
Proiectul este pus în practică și gestionat de Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Mureș.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), AXA 5, Obiectiv Specific 5.1 – Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii şi eroziune costieră, Ministerul Apelor și Pădurilor derulează investiții care, până în prezent, însumează peste un miliard de euro.

Recomandările redacției