În dimineața zilei de 31 octombrie a.c., în intervalul orar 08:00-12:00, polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au desfășurat o acțiune pe raza de competență, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, cu scopul impunerii disciplinei în trafic și descurajării fenomenului infracțional.

Au fost legitimate 83 de persoane și verificate 70 de vehicule, pentru neregulile constatate în trafic fiind aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei. A fost reținut un permis de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe de înmatriculare fiind reținut.

În cadrul activităților, a fost depistat un autoturism aflat sub sechestru, care a fost indisponibilizat.

Acțiunea a avut ca scop și informarea participanților la trafic cu privire la modificările legislative („Legea Anastasia”), conform cărora, o persoană aflată sub influența alcoolului, drogurilor sau fără permis, care conduce un autoturism și cauzează un accident soldat cu decesul victimei, va executa sentința în regim de detenție.

 

Recomandările redacției