Reprezentanții DRDP Timișoara anunță că peste 850 de tone de material antiderapant s-au folosit în cursul nopții la intervențiile de pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest. Au acționat și patrulat 138 de autoutilaje.
„Carosabilul este umed pe toată rețeaua de drumuri, iar pe alocuri este zăpadă îmbibată cu material antiderapant: DN 7A Obârșia Lotrului (VL) – Petroșani (HD), DN 66A Livezeni – Campu lui Neag (HD), DN 57B Oravița – Anina – Borlovenii Noi (CS), DN 58 km Carașova – Anina (CS), DN 57 Moldova Nouă (CS), DN 57A Pojejena – Socol (CS), DN 57C – PCTF Naidăș (CS), DN 57 km Oravița.
În județul Arad s-a acționat cu 15 utilaje, în Caraș-Severin cu 47 de utilaje, 13 autoutilaje au fost la intervenții în jud. Hunedoara, 35 în jud. Timiș și 28 pe autostrada A1. Adaptați viteza la condițiile meteo!”, este mesajul celor de la DRDP Timișoara.