subventiiPeste trei mii de crescători de animale din judeţul nostru vor primi subvenţii înaintea sărbătorilor Pascale. În total, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad va face săptămâna aceasta plăţi, în valoare de peste 18, 9 milioane de lei.

Centrul judeţean APIA Arad a anunţat că, săptămâna aceasta, 3.215 crescători de bovine arădeni vor primi subvenţii, pentru un număr total de 32.692 de animale şi 45.355 de tone de lapte vândut.

Subvenţiile se acordă pentru toţi crescătorii de bovine care au depus cerere pentru solicitarea sprijinului în anul 2013 şi care au deţinut la 31 ianuarie 2013 minim trei vaci cu vârsta minimă de 16 luni, la care s-a adaugat şi tineretul bovin cu vârsta minimă de 7 luni şi care au livrat sau vândut o cantitate de minim trei tone de lapte în anul de cota 2012/2013. Valoarea subvenţiei este de 453 lei pe cap de animal eligibil şi 92 de lei, pe tona de lapte livrată.

În condiţiile în care, pentru un animal eligibil a fost livrată o cantitate de trei tone de lapte, valoarea totală a sprijinului financiar se ridică la suma totala de 729 de lei pe cap de animal. În cazul livrării şi vânzării unei cantităţi de cinci tone de lapte pe cap de animal, valoarea sprijinului total se ridică la 913 de lei pe cap de animal faţă de 500 lei pe cap de animal cât a reprezentat nivelul sprijinului acordat în anul 2013. „Măsura acordării unui sprijin financiar şi pentru cantitatea de lapte livrata şi vândută a fost luată în contextul în care, Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze creşterea producţiei autohtone de lapte, având în vedere pericolul importurilor de lapte la preturi scăzute, din străinătate, începând cu anul 2015, când se liberalizează piaţa laptelui prin eliminarea cotelor de lapte“, a susţinut Gheorghe Alda, directorul APIA Arad.

Recomandările redacției