Din punct de vedere al combaterii contrabandei cu țigarete și tutun, „o activitate foarte bună” – consideră IPJ Arad,  poate fi remarcată în primele 6 luni ale acestui an, perioadă în care, în cadrul unui dosar penal, au fost desfășurate 79 de percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov,  Constanţa și a municipiului București, într-o cauză ce a vizat destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și  Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de  contrabandă cu ţigarete, tutun, materiale pirotehnice şi spălare a banilor.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro. Au fost puse în executare peste 56 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, fiind dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți luarea măsurii preventive a arestului preventiv față de 11 inculpați, fiind luată, totodată, față de alți 3 inculpați măsura preventivă a controlului judiciar. Polițiștii arădeni au desfășurat activitățile prin delegare, de către D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timișoara.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției