Timp de două zile, reflectoarele au stat pe Șoimii Pâncota. Cel puțin grupările de Liga a II-a cointeresate au așteptat un semn de la formația din Podgoria arădeană, sau mai precis din partea președintelui ei.
Pavel Piroș a înroșit telefonul în discuții cu tot felul de oameni de afaceri interesați de un loc de Liga a II-a  din România și: „În această dimineață (n.a. ieri) am primit confirmarea din partea unui potent om de afaceri străin, care are mai multe cluburi de fotbal în primele ligi din Europa. A fost de acord să vină lângă mine la Pâncota, mă cunoștea și are încredere în mine, așa că am informat oficial Federația că Pâncota va juca în noua ediție de campionat. Mâine (n.a. azi), mă văd cu dânsul la București, va veni să vadă meciul dintre Steaua și Sparta Praga și punem toate lucrurile pe foaie. Dacă există susținere financiară, în două zile facem un lot bun de jucători, punem antrenor și demarăm rapid pregătirea. Am transmis Federației că meciurile de pe teren propriu le jucăm la Arad, dar rămâne de văzut unde, în municipiu sau județ. Teoretic, am putea muta clubul și în altă parte, dar eu îmi doresc ca Șoimii Pâncota să rămână a județului Arad. În proporție de 90% vom în Liga a II-a, asta e tot ceea ce pot spune acum”, ne-a declarat, aseară, președintele Pîncotei.
Teoretic, sâmbătă, de la ora 11, pâncotanii ar fi trebuit să evolueze în prima etapă a noii ediții de campionat a ligii secunde la Afumați, dar: „Am discutat cu mai mulți conducători din Liga a II-a, inclusiv cu cei de la UTA și majoritatea au fost de acord să tri­mitem o adresă oficială la Fe­derație prin care solicităm amânarea startului campionatului cu o săptămână. Sunt încă probleme la multe cluburi de Liga a II-a, iar Federația ar trebui să țină cont de ceea ce-și dorește majoritatea”, a adăugat Piroș.
Așadar, în acest moment, divizionarele secunde au aflat că în vigoare a rămas țintarul cu Pâncota printre competitoare. În această situație, UTA ar trebui să joace sâmbătă cu CSM Râmnicu Vâlcea. Bineînțeles, dacă meciul arădenilor (care au trei jucători la lotul național Under 19) sau toată etapa nu va fi amânată.

Recomandările redacției