Ne aflăm în plină iarnă, însă cu toate acestea, lucrările la pista de biciclete din Șimand avansează văzând cu ochii, iar primele rezultate se văd deja. Proiectul este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, iar pista va avea o lungime de 3,5 kilometri, cu o lățime de 2 metri.
„Sunt încântat să vă anunț că lucrările la pista pentru biciclete avansează cu pași siguri! Proiectul obținut și finanțat prin fonduri europene nerambursabile, a început acum 2 ani, cu fazele de proiectare, obținere de avize și asigurarea finanțării. Pista pentru biciclete străbate aproximativ 3,5 km și are o lățime de 2 m. Mai mult, din loc în loc vor exista platforme betonate, echipate cu rastele pentru biciclete, bănci de odihnă, stâlpi de iluminat cu energie solară și coșuri de gunoi, pentru a oferi celor care o folosesc o experiență completă și confortabilă. Îmi doresc să avem un mediu mai sănătos și mai activ. Înțeleg că astfel de lucrări aduc și neplăceri temporare dar când va fi gata vom uita de tot disconfortul avut pe parcursul desfășurării proiectului. Prin urmare, vă rog să acordați înțelegere și sprijin pe durata execuției lucrărilor. Contez pe voi, dragi șimăndani!”, a declarat Florin Dema, primarul comunei Șimand.