kate-middleton-printul-williamKate Middleton şi prinţul William s-au cunoscut la Universitatea St. Andrews, în 2001. Cel puţin asta e varianta oficială, ştiută de toată lumea. Acum, un fost profesor de-al ducesei aruncă bomba: s-au văzut prima oară în 1999.

Scriitoarea Katie Nicholl a publicat recent cartea „Kate: The future queen”, în care face dezvăluiri senzaţionale. Aceasta l-a intervievat pe un fost profesor de liceu de-al actualei ducese de Cambridge, care a povestit că viitoarea regină a Marii Britanii a avut un plan bine pus la punct ca să pună mâna pe prinţ.

Se pare că în 1999 Kate l-a cunoscut pe William în Gloucestershire.” Toţi profesorii ştiau că unii elevi din ultimul an se învârteau în cercuri înalte, printre membrii Casei Regale”, a declarat profesorul, care spune că deşi voia să dea la Edinburgh University şi se pregătise foarte bine pentru examenele de acolo, după ce s-a anunţat public faptul că William va merge la St. Andrews, anul următor, Kate a renunţat la facultatea ei şi a decis să ia un an de puază, pentru a se înscrie în acelaşi an, la aceeaşi facultate şi chiar la aceleaşi cursuri ca şi prinţul.

Astfel, cu planul bine pus la punct şi după ce a aşteptat, Kate a reuşit să pună mâna pe prinţul William şi să se căsătorescă, după o relaţie de 10 ani, cu acesta.

SURSA: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției