Arădenii s-au obișnuit deja cu celebrele cutii de plastic îngrămădite pe trotuare, însăilate rapid și cu costuri minime și denumite pompos terase. Eram convinși că nu prea sunt șanse să apară și în Arad o terasă adevărată, un spațiu în care să-ți petreci cu plăcere clipele de relaxare. Surpriza a venit de la Restaurantul „Platinium Bistro”, de pe Aurel Vlaicu. Fosta terasă, una decentă, a fost reconstruită din temelii, extinsă,modernizată de la cap la coadă, iar acum arată super, în ton cu restaurantul, oferind o ambianță de interior, deși, practic, ești în aer liber. Pereți de sticlă, oferind vizibilitate în toate direcțiile, radiatoare încorporate în piciorul fiecărei mese, plasme la care poți urmări ce program vrei, în timp ce alți clienți se uită la altceva, plante ca într-o seră. O bijuterie, care s-a inaugurat vineri, în prezența unor personalități ale Aradului.

În urmă cu doi ani am demarat un proiect ambițios, un nou concept despre ceea ce înseamnă denumirea generică de bistrou, nu doar un local în care vii să mănânci pe fugă, ci și un loc în care să petreci clipe plăcute împreună cu soția, iubita, familia.Mă bucur că, acum, cu sprijinul familiei, am reușit să aduc și terasa la același standard cu restaurantul”spune patronul Nelu Cheșa, care merită un sincer „Bravo”pentru curajul de a contribui la îmbunătățirea aspectului Aradului.

Recomandările redacției