inundatii  paginaPloaia de ieri a provocat un adevărat prăpăd în mai multe zone din Arad. Spre disperarea pietonilor şi a şoferilor, străzile au fost inundate, din cauza precipitaţilor abundente la fel cum s-a întâmplat şi luna trecută, fără ca Primăria să ia vreo măsură între timp. Au fost afectate pasajele din Micălaca, zona Podgoria, Gaiul, Bujacul şi Sânicolaul şi zona Subcetate.
Cu o problemă mult mai gravă s-au confruntat locuitorii din Grădişte şi Bujac, unde străzile au fost inundate de dejecţii.
Străzi inundate de dejecţii
În Grădişte, nivelul apei a atins, ieri, o asemenea cotă, încât mai multe străzi au devenit inaccesibile, atât pentru maşini, cât şi pentru pietonii care au fost „neprevăzători” şi nu şi-au luat cizme de cauciuc. Un astfel de caz a apărut pe strada Orion, din Grădişte, unde datorită terenului mai jos, jumătate de stradă e complet inundată, până la uşa caselor. Mai mult, dejecţiile au ieşit în stradă, toată mizeria ajungând în faţa porţilor. Locatarii se plâng că în astfel de condiţii nu mai pot să intre sau să iasă din casă şi de mirosul insuportabil. „Canalizarea e ieşit în drum, şi ne afectează gospodăria şi grădina. Cu fiecare ploaie, mizeriile din canal ies la suprafaţă, până în faţa casei, însă nimeni nu face nimic. De patru ani am făcut plângeri la Primărie, dar degeaba. Noi trebuie să suportăm în continuare acest miros îngrozitor. Cum a venit o ploaie torenţială, toate apele din Grădişte s-au adunat aici, la noi. Şi acum două zile, când a plouat mai puternic, a fost la fel. Suntem zece familii care suntem nevoite să trăim în mizeria aceasta. N-am mai pomenit aşa ceva”, povesteşte Ecaterina Horvath, de pe strada Orion, care ne-a contactat la redacţie pentru a se plânge de situaţia în care a fost pusă. Aceasta susţine că se gândeşte chiar să-şi vândă casa, pentru că nu mai suportă să trăiască în astfel de condiţii. „Am tot spus că voi vinde această casă, deoarece strada se inundă, dejecţiile ies la suprafaţă, şi nu pot deschide nici măcar  fereastra din pricina mirosului puternic de canal”, a continuat femeia Horvath.
Primăria caută vinovaţi
Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei dau din colţ în colţ. Dacă pentru nefinalizarea pasajelor şi pentru oprirea reabilitării străzilor se arată cu degetul înspre Guvernul Ponta şi de data aceasta autorităţile locale reacţionează după acelaşi model, aducând acuze altor instituţii. Primăria aduce acuze conducerii Companiei de Apă, cum că nu şi-ar fi făcut bine treaba. Încercând să-l contactăm pe directorul Gheorghe Bănăţean am aflat de la angajaţii Companiei de Apă, că aceste este în concediu, iar la comandă a rămas directorul adjunct Marius Toma, care este întâmplător sau nu finul primarului Gheorghe Falcă, deci, pe cale de consecinţă, autorităţile locale au cerut sanc­- ţionarea finului edilului-şef.
Claudia Gavra
Lucian Şerban

Recomandările redacției