Producţia de energie electrică din hidrocentrale a fost de 6,82 miliarde kWh în primele patru luni ale acestui an, în creştere cu 45,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia din termocentrale a fost de 6,43 miliarde kWh, în scădere cu 8%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia din centralele nuclearo-electrice a fost de 4 miliarde kWh, în scădere cu 0,6%. Producţia din centralele electrice eoliene a fost de 3,15 miliarde kWh, în scădere cu 111,9 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a ajuns la 445,8 milioane kWh, în scădere cu 78 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare din 2022. Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 16,64 miliarde kWh, cu 7,7% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2022, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 5,4%. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 16,3%, iar consumul populaţiei s-a redus cu 13,8%.Exportul de energie electrică a fost de 4,37 miliarde kWh, în creştere cu 2,35 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2 miliarde kWh, în scădere cu 110 milioane kWh.În perioada ianuarie – aprilie, resursele de energie electrică au fost de 23 miliarde kWh, în creştere cu 865 milioane kWh faţă de perioada similară din 2022.Resursele de energie primară au crescut cu 0,1%, iar cele de energie electrică au urcat cu 3,9% faţă de perioada similară a anului trecut.Principalele resurse de energie primară au totalizat 10,71 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 13.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia internă a însumat 6,22 milioane tep, în creştere cu 214.900 tep (+3,6%) faţă de primele patru luni din 2022, iar importul a fost de 4,49 milioane tep, în scădere cu 201.900 tep (-4,3%). (sursa: Agerpres)

Recomandările redacției