Sute de curţi, subsoluri, case şi drumuri au fost inundate marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri, situaţiile cele mai grave fiind semnalate în judeţul Neamţ. În Hangu (Neamţ) a fost distrus podul spre localitate, astfel că accesul se poate face doar pietonal. Potrivit IGSU, în urma ploilor căzute şi a vântului puternic din cursul zilei de marţi şi din timpul nopţii, au fost înregistrate efecte la nivelul a 34 localităţi din 17 judeţe, fiind afectate 13 case, 166 curţi, 50 subsoluri/beciuri, 3 operatori economici, 2 tronsoane de drum naţional şi 2 tronsoane de drum judeţean. Fenomenele s-au manifestat cu o intensitate mai mare în judeţul Neamţ, unde echipajele operative au intervenit în localităţile Roman, Almaş, Bălţăteşti, Podeleni, Horia, Stânca şi pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate. În localitatea Hangu circulaţia autovehiculelor este oprită din cauza distrugerii podului spre localitate. Accesul în zonă se poate realiza doar pietonal, însă miercuri la nivel local vor fi dispuse măsuri pentru remedierea situaţiei. În localitatea Itrineşti, comuna Mărgineni, un bărbat a fost surprins de viitură în timp ce încerca să traverseze albia unui pârâu şi a murit. Oamenii sunt sfătuiţi ca, în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenţii de apă şi să se adăpostească în zone
înalte şi sigure. De asemenea, în cazul intensificării vântului, oamenii trebuie să limiteze activităţile în aer liber şi să se adăpostească în spaţii închise care le asigură autoprotecţia.

Recomandările redacției