Polgar: „Gazul – principala favorită la promovare, noi am acuzat și o lipsă de prospețime”

0
27

După două luni și jumătate, UTA a pierdut un meci de campionat, iar „călăul” a fost aceeași echipă, Gaz Metan Mediaș. Chiar dacă nu au dominat clar confruntarea de duminică, sibienii au meritat succesul, iar o posibilă explicație a evoluției mai puțin reușite a „alb-roșiilor” a dat chiar unul dintre fotbaliști. „Cred că am acuzat și o lipsă de prospețime. Nu căutăm scuze, până la urmă știm cu toții de ce ne-am făcut fotbaliști, dar chiar a fost o săptămână solicitantă pentru noi. Am jucat în 8 zile trei partide, ultimele două departe de casă. Miercuri, am evoluat la Tărlungeni, în fața unei echipe ce avea mare foame de puncte, iar apoi ne-a dus la Mediaș, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Le-au rămas mulți fotbaliști din Liga 1, au condiții excelente de performanță și erau pe o pantă ascendentă. Sigur, puteam să le dăm o replică mai bună, dar atât s-a putut ieri. Am făcut un meci mai slăbuț, dar nu dezarmăm. Suntem pe locul 2, cred că oricum am depășit multe așteptări”, spune Norbert Polgar.
Alături de Chindriș, fundașul dreapta al „textiliștilor” a bifat toate minutele în acest campionat și per ansamblu a avut evoluții bune. La Mediaș, utistul poate avea o vină la primul gol și asta pentru că Olaru, fotbalistul care a evoluat în zona sa, a marcat primul gol. „Mingea era la noi, urcasem să ajut pe faza de atac, dar am pierdut posesia. Oaspeții au jucat rapid, copilul (n.a. Darius Olariu) rămăsese sus și a intrat în centru, de unde a și marcat. Eu m-am repliat, dar aveam de parcurs 60-70 de metri și am ajuns prea târziu. Până la urmă, a fost o greșeală colectivă. Oricum, când câștigăm, câștigăm în 11, când piederm, pierdem tot în 11. Tot ce avem de făcut acum este să strângem rândurile pentru că ne așteaptă un meci foarte greu cu U. Cluj”, a adăugat Polgar.
Întrebat despre obiectivul echipei, arădeanul a adăugat: „Cel stagional rămâne ajungerea în play-off, dar trebuie să fim atenţi și la echipele din spatele nostru. E foarte echilibrat campionatul, sunt puține puncte între echipele de pe locurile
1-9, dacă Doamne ferește pierzi unu-două meciuri riști să aluneci serios în clasament. Așa că trebuie să gestionăm bine în special cele patru partide din acest an, mai ales sătămâna viitoare în care avem din nou trei partide, între care și o deplasare lungă la Mioveni. E nevoie de fiecare jucător de lot, de unitate și încredere în forța noastră, pe care, zic eu, am demonstrat că o avem”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.