Poliţia Locală a pus surdina peste muzica lui Romeo (foto video)

4
363

În urmă cu o lună de zile, mai mulţi locuitori din zona Fortuna ne-au adus la cunoştinţă despre un personaj care şi-a găsit locul lângă staţia de tramvai şi „cântă extraordinar de frumos“.  „Cântă minunat şi se aude în tot cartierul. Cred că la nai. Uneori stă cu orele. La început am crezut că e de la primărie organizat ceva. Dar o dată l-am văzut. Are o cutie pentru bani în faţă, dar cântă minunat“, ne spunea atunci o cititoare fidelă a ziarului nostru. 

Romeo Lucian Dârjan îi încânta pe toţi cu muzica sa. Nu staţiona prea mult prin oraşul nostru, avea drumuri în toată Europa, aşa cum îi stă bine unui trubadur. S-a întors în aceste zile în oraşul nostru şi s-a dus în locul pe care îl ştia cel mai bine. S-a apucat să cânte, dar Poliţia Locală a considerat muzica sa ca fiind una „falsă“. 

În urma alungării lui Romeo, se mai aud doar suspinele Julietelor de pe balcoanele blocurilor de la Fortuna şi sirenele disonante ale Poliţiei Locale.  

 

4 COMENTARII

  1. Ăsta e pericolul public în Arad! Pe toți boschetarii care te agasează prin parcări, în față la McDonald’s sau in față la teatru nu-i vede nimeni! 😠😠😠

  2. În zona respectivă mișună traficanții de țigări,care te trag de mânecă (țigări,țigări….șoptindu-ți la ureche).În loc să reprime contrabanda cu țigări,care este în floare,acești ,,vajnici,,apărători ai legii se iau de un trubadur care mai descrețește frunțile încruntate ale cetățenilor care trec pe lângă el. În toată lumea există cântăreți care se produc în stradă.Dacă vrei îi asculți,dacă vrei îi recompensezi,dar nu-i înjuri,nu-i pedepsești.Face parte și acest fenomen din cotidianul nostru.Așa că că.. .dragi polițiști locali,treceți mai des prin piețele Aradului,prin zona gării,sancționându-i pe traficanții de țigări,droguri etc.Combateți traficul de minore,proxenetismul.Aceste vicii sunt cu adevărat periculoase pentru societatea noastră!

  3. Atât știe poliția română să facă! Se iau de cei pașnici de trubaduri, de babe cu zarzavaturi etc. Dar de cei agresivi, de talhari,de ce i ce au ranit cu petarde pe cetățeni, pe cei ce fac trafic cu droguri, țigări, pe cei ce își parchează mașinile pe trotuare obligînd pietonii să circule pe partea carosabilului nu se ating! Dar pt cetățenii străzilor nu gasesc soluții! Bravo sunteți tări!!!

  4. Politistul trebuie sa se legitimeze daca ii cere un cetatean, dar cum zice politistul ca parca el ar fi stapanul si nu noi cetateni. Legea in care politistii sunt obligati sa se legitimeze cu legitimatia de serviciu sau insigna, ar fi fain sa fie si niste sanctiuni pentru politisti care refuza sa se legitimeze: Legea 218/2002, completata si modificata prin Legea 60/2009, spune la art 41 :
    (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitată.
    (2) Înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.

    Mai este apoi Codul de etica si deontologie (!!!) al politistului, care la art 14(3) spune :
    ,,Poliţistul are obligaţia de a-şi face cunoscută identitatea în legătură cu îndatoririle profesionale ce-i revin, contribuind astfel la realizarea interesului public, asigurarea protecţiei proprii şi crearea premiselor necesare angajării răspunderii personale pentru acţiunile sau inacţiunile sale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.