Direcția Generală a Poliției Locale Arad are un nou șef. Adrian Toma a făcut parte din SRI Arad, fiind director adjunct, iar acum se pregătește de a fi numit în funcția de director al poliției din Arad.

Acesta a fost singurul candidat care și-a depus dosarul pentru a ocupa postul de director, a susținut proba scrisă și interviul, iar de acum nu mai urmează decât numirea oficială. Toma a reușit un punctaj foarte mare, la proba scrisă obținând un punctaj de 92,4 puncte, iar la interviu a fost notat cu maximul de 100 de puncte. Astfel, cu un total de 192,4 puncte obținute, Adrian Toma a fost declarat „admis” și urmează să preia funcția de director al Poliției Locale Arad.

Chiar dacă multă lumea ar vrea să afle mai multe despre Adrian Toma, CV-ul acestuia nu este public, acesta considerând că datele din curriculum vitae sunt cu caracter personal. Totuși, atunci când va fi numit șef al Poliției Locale arădene, CV-ul va fi public, așa cum cere funcția.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției