Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad vine în întâmpinarea cetățenilor, oferind posibilitatea interacțiunii directe cu persoanele cărora urmează să li se întocmească procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pentru oprire/staționare în locuri nepermise.

Astfel, persoanele respective se pot deplasa la sediul DGPL Arad în vederea comunicării cu agentul constatator, în intervalul orar specificat în cuprinsul notificărilor transmise prin afișare pe parbrizele autoturismelor în cauză.

Precizăm că această abordare care facilitează dialogul între agentul care a constatat contravenția și prezumtivul contravenient, înaintea întocmirii procesului-verbal, se înscrie pe linia abordării preventive încurajate de către Primăria Municipiului Arad, implementată în cadrul DGPL Arad și pe alte linii de muncă. În acest sens, în domeniul evidenței persoanelor, se transmit invitații/notificări în vederea clarificării situației persoanelor care nu au procedat la actualizarea adresei de domiciliu/reședință, respectiv reprezentanților asociațiilor de proprietari în vederea prezentării documentelor obligatorii, în domeniul protecției mediului se transmit notificări în vederea curățării terenurilor și proprietății, și, nu în ultimul rând, în sfera activităților comerciale, societățile comerciale sunt notificate să obțină autorizațiile necesare funcționării.

Raportându-se la ponderea importantă pe care o constituie sancțiunile aplicate pentru oprire/staționare în orice reședință de județ, inclusiv județul Arad, DGPL Arad optează pentru facilitarea posibilității unei interacțiuni directe între proprietarii autoturismelor și polițiștii locali, înaintea comunicării prin poștă a proceselor-verbale.

Notele de constatare întocmite de către agenții constatatori vor fi amplasate pe parbrizul mașinilor în formatul pe care îl comunicăm, anexat prezentei, sens în care Poliția Locală informează că orice document care nu conține cumulativ informațiile referitoare la formă și conținut, nu este transmis de către Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin urmare nu este valid.

Recomandările redacției